De la sărbătoarea din mai, la coșmarul din decembrie

De la sărbătoarea din mai, la coșmarul din decembrie
Publicat: 09/12/2012, 15:48
Actualizat: 30/07/2014, 00:00

Era o zi strălucitoare și caldă, iar oamenii îmbrăcați de duminică mergeau să voteze liber pentru prima dată, după 50 de ani. Entuziaști și încărcați de iluzii, aveau idoli politici și convingerea că ziua aceea, de 20 mai 1990, urma să ridice România din sfera de plumb a ultimelor decenii. Peste doi ani, în 27 septembrie, au votat din nou. Era o zi aproape văratică, dar oamenii, ușor confuzi și neliniștiți, aflaseră că politicienii nu se împart, obligatoriu, în buni și răi, că eroii lor au consistența hârtiei de ziar, iar România, zguduită de fenomene economice și sociale nemaiîntâlnite, abia se mișcase un centimetru din locul unde o lăsaseră. Într-o zi încă blândă, de toamnă, pe 3 noiembrie 1996, au hotărât să-și schimbe conducătorii, provocând ceea ce se cheamă „alternanța la Putere”, sărbătorită cu cântece noaptea târziu, în piețele marilor orașe. Dar, după alți patru ani, pe 26 noiembrie, o duminică rece și uscată, săraci și exasperați de o guvernare labilă, au recurs, din nou, la alternanță, resemnați la gândul că România va înainta anevoie, în pași de melc. Când, în 2004, au mers, iarăși, la vot era 28 noiembrie și-un soare cu dinți. Unii au ales schimbarea, alții – un fals sentiment de siguranță, sperând cu toții că, într-o Românie curată, se va materializa urarea „Să trăiți bine!”. În 30 noiembrie 2008, o duminică palidă și înghețată, bulversați de scandaluri politice și plini de îndoieli, le-au mai dat promotorilor schimbării un mandat, lucru pe care, îngropați în crize, aveau să-l regrete înainte de termen. Pe 9 decembrie 2012, viscolul, ploaia, cerul mohorât și lumina slabă, care abia pătrunde prin stratul gros de nori îi demobilizează chiar și pe cei mai conștiincioși alegători. Până și liderii politici, care se duceau la vot, dimineața de vreme, ca să dea exemplu de civism electoratului, s-au urnit abia spre orele prânzului. În negura politică, suprapusă peste cea de afară, speranța pare gata să-și dea obștescul sfârșit.
Astfel, în perspectivă cronologică, vremea de alegeri devine reflectarea meteorologică a stării de spirit a electoratului. În 22 de ani și șapte scrutine parlamentare, aceasta din urmă a cunoscut o transformare dramatică, de la optimism și încredere, la lehamite, scepticism și marasm. Între exuberanța din mai și coșmarul din decembrie, am străbătut drumul greu de la copilărie la maturitatea politică, având, cel mai adesea, de ales între rău și mai puțin rău, votul nostru nemaireprezentând, prin urmare, afirmarea unui crez, ci un instrument de pedeapsă. De aceea, decent ar fi, ca la sfârșitul acestei zile necruțătoare, să nu se împăuneze nimeni cu el.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×